În cele 15 jocuri disputate în acest an, în cadrul mini – returului, Dunărea s-a ales cu 10 victorii, 3 remize şi doar două înfrângeri, realizând un golaveraj foarte bun, 30-14. Sunt cifre care l-au mulţumit pe antrenorul Adrian Mihalcea, acesta susţinând că dacă situaţia ar fi fost bine gestionată în vara anului trecut, Dunărea ar fi fost acum una din pretendentele la barajul de promovare în liga I. „Din punctul meu de vedere a fost un mini – retur foarte bun. Dacă am fi acumulat în tur atâtea puncte cât am acumulat în retur, acum eram pe loc, cel puţin de baraj, dacă stau bine să mă gândesc. Păcat că nu am reuşit să gestionăm, repet a nu ştiu câta oară!, situaţia din vara anului trecut când am pierdut atâţia jucători. S-a dovedit că am fost inspiraţi în iarnă reuşind să readucem echipa pe linia de plutire, prin transferurile făcute.” a declarat Mihalcea care a concluzionat. “S-a încheiat un an, ştiu unde am greşit, ştim ce am făcut bine! Practic ne aflăm în faţa unui nou început de sezon în care obiectivele, pretenţiile sunt mult mai mari având o presiune în plus. Dar, de asta e frumos fotbalul şi de asta e bine să ne propunem obiective înalte ca să vedem până la urmă unde ne situăm.”