AFC Dunarea Calarasi 2005

B. Leu: Calul de bătaie a fost echipa de la iarbă!

Pentru prima jumătate a acestui an, AFC Dunărea 2005 Călăraşi, a încheiat contracte de finanţare atât cu Primăria municipiului reşedinţă de judeţ cât şi cu Consiliul Judeţean, suma primită lunar fiind de 3 miliarde de lei vechi. Insuficientă totuşi pentru derularea în condiţii optime a tuturor activităţilor din cadrul clubului, în condiţiile în care au participat în diverse competiţii atât la seniori cât şi juniori (naţional şi judeţean) nu mai puţin de 8 formaţii. Preşedintele Bogdan Leu a dezvăluit şi soluţia identificată pentru ca toate echipele angrenate în competiţii să nu aibă de suferit. „Calul de bătaie a fost echipa de fotbal la iarbă. De acolo am tăiat tot timpul ca să ne desfăşurăm activitatea la nivelul clubului” a spus Leu care a continuat „Cred că suntem singura echipă din acest mini – retur al ligii a 2-a care a plecat, aproape de fiecare dată, pentru a disputa partidele din deplasare chiar în ziua jocului. Mai puţin la Timişoara. În rest, la Mioveni, Afumaţi, Juventus, Clinceni, am plecat în ziua meciului obţinând rezultate bune. Mi-amintesc ca la finalul disputei de la Clinceni cu Academica, după ce i-am felicitat pe băieţi pentru victorie, le-am spus că plecarea spre Timişoara, unde urma să întâlnim pe ASU Poli, să aibă loc în ziua meciului. Evident, i-a pufnit râsul pe toţi!”