AFC Dunarea Calarasi 2005

Leu mulţumeşte autorităţilor pentru sprijinul oferit clubului în sezonul 2016 – 2017

Preşedintele Dunării, Bogdan Leu apreciază sprijinul oferit  în sezonul recent încheiat de autorităţile locale susţinând că fără implicarea lor activitatea clubului ar fi avut enorm de suferit. “Principalele persoane care au susţinut acest club sunt domnul primar, Dan Drăgulin, domnul preşedinte al CJ Călăraşi, Vasile Iliuţă, domnul viceprimar Viorel Ivanciu şi domnul vicepreşedinte al CJ, Marian Dinulescu, oameni fără de care această activitate de la club nu poate să aibă loc. Nu contează Bogdan Leu, nu contează oricine altcineva. Ci doar cele 4 persoane. Atâta vreme cât aceste personae au inima deschisă şi sprijină acest club, va merge şi treaba. Le mulţumesc în numele clubului pentru implicare, pentru ajutorul oferit” a declarat Bogdan Leu care s-a referit şi la colaboratorii interni. “De departe, persoana din club care m-a ajutat cel mai mult este Florin Brişan. Nici n-am cuvinte să descriu implicarea sa. Ori de câte ori am avut o problemă, am apelat la el. Te rog să mă crezi că vorbim şi de 30 de ori pezi. A ajutat extraordinary de mult acest club. Este mai mult decât mi-aş fi dorit. Îi mulţumesc că este lângă noi şi că împreună putem să producem alte rezultate pozitive pentru fotbalul călărăşean” a continuat Bogdan Leu.

Despre colaborarea cu antrenorul Adrian Mihalcea, Leu are din nou cuvinte de laudă. “Este excelentă. Vorbim des zilnic. Suntem într-un dialog permanent. Eu vreau să-l ajut, el vrea să mă ajute” a conchis Leu.