După o vacanţă de 4 săptămâni, Dunărea Călăraşi a reluat luni după-amizază pregătirile pentru noul sezon al ligii a 2-a. Reuniţi la ora 17.00, „galben – albaştrii” au dat startul primei şedinţe de pregătire o jumătate de oră mai târziu. Pe parcursul celor 90 de minute, cei 22 de jucători prezenţi, s-au antrenat pe o căldură sufocantă, pe terenul central, sub atenta supraveghere a antrenorului Adrian Mihalcea şi a doi dintre colaboratorii săi, Mirel Condei (antrenor secund) şi Constantin Niculae (preparator fizic).
Au fost prezenţi şi 3 din cei 4 jucători transferaţi până acum: mijlocaşul Silviu Pană şi atacanţii, Valentin Buhăcianu şi Gelu Velici. A absentat motivat mijlocaşul Andrei Puşcaşu care se va alătura „galben – albaştrilor” miercuri, 28 iunie, precum şi Călin Cristea şi Valentin Balint, nerefăcuţi după accidentările suferite în primăvară. A revenit la lot şi Victor Petre care a fost împrumutat, în returul sezonului precedent, la Înainte Modelu. La acest prim antrenament au participat şi alţi 5 (4, cu vârsta sub 21 de ani) fotbalişti aflaţi în probe.
Marţi şi miercuri, jucătorii vor efectua dimineaţa vizita medicală urmând ca după-amiază, începând cu ora 18.00 din cauza căldurii excesive să participe la antrenamente.
Pentru finalul săptămânii se preconizează disputarea unui joc amical căutându-se şi un adversar până atunci.
Foarte probabil în perioada 10-20 iulie, echipa va participa şi într-un stagiu de pregătire centralizată, nefiind stabilită încă locaţia.