Dunărea Călăraşi se află de marţi în Serbia la Zlatibor acolo unde va efectua un stagiu de pregătire până pe 21 iulie. Echipa pregătită de Adrian Iencsi va disputa şi trei jocuri de verificare în compania unor adversari din zonă sau care se află de asemenea în cantonament la Zlatibor.
Joi, 13 iulie, de la ora 18.00, „galben – albaştrii” îşi vor măsura forţele cu o echipă locală din Zlatibor. Duminică, 16 iulie, Dunărea va întâlni echipa muntenegreană de primă ligă, OFK Grbalj (locul 7 la finele ediţiei 2016 – 2017.
Ultimul joc e programat miercurea viitoare, 19 iulie, băieţii noştri urmând a da piept cu o formaţie din prima ligă croată.