Noul preşedinte al AFC Dunărea 2005 Călăraşi, Florin Brişan a declarat miercuri în cadrul unei conferinţe de presă la care au mai participat preşedintele Consiliului Judeţean, Vasile Iliuţă şi antrenorul, Dan Alexa, că obiectivul major al echipei de fotbal este promovarea, la finele acestui sezon, în liga I. „Obiectivul pe termen scurt, şi asta înseamnă până în iarnă, este clasarea pe unul din locurile 1-6 din topul ligii a 2-a. Pentru vară, obiectivul este promovarea. Chiar dacă domnul preşedinte Iliuţă se fereşte să spună lucrul acesta, vă promite că-l voi presa să identificăm şi resursele financiare. Şi mă refer aici deopotrivă şi la reprezentanţii Primăriei Călăraşi dar şi la investitori privaţi. Pentru că e păcat ca acest judeţ să nu aibă echipă în liga I” a declarat Brişan.
În altă ordine de idei, Brişan a mai adăugat că până duminică, 3 septembrie când va expira perioada de transferuri, lotul Dunării va suferi modificări. „Am adus jucători şi suntem în discuţii şi cu alţi 4 jucători. Au plecat o parte dintre cei care n-au dat satisfacţie şi care aveau şi salarii foarte mari. E vortba de Gelu Velici care n-a confirmat, Bogdan Stancu şi N. Roşca, ultimul fiind împrumutat de la Juventus Bucureşti. Joi, antrenorul va decide cine mai rămâne. Nu are rost să încărcăm lotul cu jucători care ori n-au valoare, ori n-au confirmat”. a conchis Brişan.
După 5 etape, Dunărea ocupă locul 13 totalizând 7 puncte. Sâmbătă, 2 septembrie, de la ora 11.00, „galben – albaştrii” vor juca în deplasare cu Sportul Snagov, ilfovenii aflâbdu-se pe 11 cu o zestre de 8 puncte.