AFC Dunarea Calarasi 2005

Liga a 2-a / Fl. Brişan: Meciul cu Sportul trebuie câştigat!

Sâmbătă, de la ora 11.00, Dunărea va susţine un test dificil, în deplasare, cu Sportul Snagov, duelul contând pentru runda a 6-a. Preşedintele grupării din B-dul Republicii, 39, Florin Brişan susţine că “galben – albaştrii” trebuie să obţină victoria în ciuda condiţiilor precare în care se afla terenul din Ghermăneşti, subliniind că starea de spirit în cadrul echipei este una bună. “Meciul cu Sportul trebuie câştigat! Băieţii sunt mobilizaţi şi cred că au resursele necesare să tranşeze partida mai devreme. Singurul lucru care ne-ar putea pune probleme ar fi terenul însă consider că putem depăşi acest handicap.” a declarat preşedintele Brişan care a continuat “Au avut la dispoziţie o săptămână întreagă pentru a pregăti acest joc foarte important. Lucrurile evoluează într-o direcţie bună. Atmosfera în cadrul lotului este bună, propice performanţei. Băieţii sunt motivate şi sper din tot sufletul să ne întoarcem cu o nouă victorie, a 3-a consecutivă”