Conducerea AFC Dunărea 2005 Călăraşi anunţă că a obţinut serviciile mijlocaşului Valentin Munteanu, în vârstă de 27 de ani, care a jucat ultima data în liga I la Concordia Chiajna. De-a lungul carierei, Munteanu a mai jucat pentru formaţiile Academica Argeş, Farul Constanţa şi Dunărea Galaţi. A lucrat cu Dan Alexa la Chiajna.
Dunărea i-a mai achiziţionat în această perioadă pe Marius Tomozei, Ionuţ Filip, Bogdan Vasile, Bogdan Manole, Andres Mesquita şi Gaetan Missi Mezu.
Valentin Dumitru Munteanu – Scurt CV
S-a născut la Galaţi pe 24 octombrie 1989. Mijlocaş dreapta (1,85 m – 74 kg). A jucat la Dunărea Galaţi (2006-2012), Fortuna Brazi (2012-2013), Fortuna Câmpina (2013-2014), Academica Argeş (2014-2015), Pandurii Tg. Jiu (2015-2016), Farul Constanţa (2015-2016), Pandurii TG. Jiu (2016-2017), Concordia Chiajna (2016-2017).
Liga I: 43 meciuri / 5 goluri
Liga a II-a: 161 meciuri / 34 goluri
Cupa României: 4 meciuri / 2 goluri