AFC Dunarea Calarasi 2005

D. Alexa: Nici nu vreau să mă gândesc că vom avea probleme!

Marţi, 3 octombrie, de la ora 14.30 de minute, arena 1 Mai din Slobozia va găzdui partida dintre Unirea şi Dunărea Călăraşi, din cadrul fazei a 4-a a Cupei României. Antrenorul, Dan Alexa susţine că Dunărea vizează victoria şi implicit calificarea în !16-imile” Cupei, oferind şi şansa şi unor jucători care au jucat până acum mai puţin să evolueze mâine. „În meciul cu Unirea vom da credit şi jucătorilor care au evoluat mai puţin. E o şansă pentru ei. Vor avea posibilitatea să joace şi astfel voi avea şi eu prilejul să-i cunosc mai bine într-un meci oficial. Ne interesează Cupa! Dacă voi apela la jucătorii care au evoluat mai puţin, nu înseamnă că nu mergem să câştigăm! Îmi doresc să câştig! Nici nu vreau să mă gândesc că vom avea probleme, cu tot respectul pentru adversarii noştri care joacă într-un eşalon inferior. Indiferent cine va intra în teren trebuie să demonstreze că e demn de tricoul Dunării!” a spus Dan Alexa.

Partida va fi arbitrată de Alina Peşu din Craiova (28 de ani), care va fi susţinută la cele două linii de Şerban State (Curtea de Argeş) şi Cristian Măndiţă (Tunari).