AFC Dunarea Calarasi 2005

O brigadă vâlceană va arbitra partida Dunărea – Sepsi OSK

Arena Ion Comşa va găzdui luni după-amiază, de la ora 17.00, partida dintre Dunărea Călăraşi şi Sepsi OSK Sf. Gheorghe din cadrul etapei a 27-a a ligii a 2-a. Duelul va fi arbitrat de o brigadă vâlceană condusă la centru de Cătălin Buşi. În vârstă de 36 de ani pe care i-a împlinit anul trecut pe 29 august, Buşi a mai arbitrat în acest sezon şi partida de la Arad dintre UTA BD şi Dunărea, scor 2-0, desfăşurată pe 22 octombrie 2016. Ajutoarele sale sunt Marian Truţă (Băbeni) şi Alexandru Mihăilă (Rm. Vâlcea). Rezervă va fi gălăţeanul Ionuţ Bogdan Anghelinei. Observatori au fost desemnaţi Ion Negoescu (Târgovişte) şi Lucian Cârjan (Constanţa).

În acest moment, Dunărea ocupă locul 12 cu 31 de puncte iar Sepsi e pe 3 cu 47 de puncte.