Runda viitoare, elevii lui Mihalcea vor juca în deplasare cu Juventus Bucureşti, liderul ligii a 2-a. Partida se va desfăşura sâmbătă, 8 aprilie de la ora 11.00.
Etapa a 27-a a ligii a 2-a s-a încheiat luni după-amiază la Călăraşi. Circa 3000 de iubitori ai fotbalului au venit la arena Ion Comşa pentru a urmări duelul dintre Dunărea şi Sepsi OSK Sf. Gheorghe, locul 3 în clasament.. Deşi partida s-a încheiat aşa cum a început, 0-0, toţi cei prezenţi au avut ce vedea!
Startul jocului a fost precedat de un moment de reculegere în memoria tatălui fundaşului Dunării, Bogdan Şandru, decedat în cursul zilei de luni. Bogdan a ţinut morţiş să joace şi a făcut-o foarte bine!
Aparent precaute, ambele echipe au oferit partituri agreabile. Oaspeţii şi-au dorit enorm victoria pentru a nu-şi altera şansele de promovare însă Dunărea a fost atentă, bine organizată în defensivă şi la mijloc oferind puţine spaţii de manevră lui Hadnagy (locul 2 în topul golgeterilor ligii cu 25 de goluri înscrie!), L. Manole sau Bujor. Prima mare ocazie a aparţinut lui Sepsi în minute 3. Silviu Matei respinge din faţa careului mic o minge centrată din stânga, Hadnagy reia din prima de la 20 de metri, iar Lungu scoate în corner din vinclul din dreapta sa.
Dunărea bifează o mare ocazie de a înscrie în minutul 38 când B. Kanda trimite lobat o minge de la vreo 25 de metri însă mingea cade în faţa porţii şi sare peste transversală. Ocazie mare pentru Dunărea.
Şi în partea a doua Sepsi e ceva mai incisivă însă ocaziile sale, nu multe la număr, se pierd în faţa porţii lui Cezar Lungu. Finalul e destul de încins. În al doilea minut al prelungirilor, nou – intratul Mitra (în teren din min. 83) intră cu braţul ridicat, în faţa lui Ciocâlteu, la o fază de contraatac, iar arbitrul îi arată direct cartonaşul roşu.
Partida se încheie la capătul a 5 minute de prelungiri, 0-0. Un scor până la urmă correct, obţinut la capătul unui joc în care Sepsi şi-a dorit cele 3 puncte dar a arătat mult prea puţin în raport cu “pretenţiile” sale. Dunărea, 32 de puncte strânse în 24 de jocuri disputate, rămâne neînvinsă în acest an şi se pregăteşte acum pentru marele meci cu liderul Juventus Bucureşti, programat sâmbătă la 11 în Colentina.
Dunărea Călăraşi – Sepsi OSK 0-0
Dunărea: C. Lungu (cpt.) – I. Ţenea, S. Matei, B. Şandru, Şt. Mardare (66 Bg. Stancu) – Preoteasa, C. Cristea (88 Al. Ciocâlteu) – B. Danciu, Cr. Puşcaş, Kanda – Al. Avram (57 C. Ţîră)
Rezerve: G. Popa – Fl. Ibrian, R. Licu, L. Modra
Antrenor: Adrian Mihalcea
Sepsi: Fejer – Răduţoiu, I. Ursu, R. Damian, Dumbravă – Ghinga, Issa – Huiban (62 Greu), Vl. Bujor (55 D. Ene), L. Manole (83 Mitra) – Hadnagy (cpt.)
Rezerve: Niczuly – M. Burlacu, Vl. Olteanu, Iovu
Antrenor: Sandor Nagy
Au arbitrat: Cătălin Buşi (Rm. Vâlcea) – Marian Truţă (Băbeni), Alexandru Mihăilă (Rm. Vâlcea). Rezervă: Ionuţ Anghelinei (Galaţi). Observatori: Ion Negoescu (Târgovişte), Lucian Cârjan (Constanţa)
Etapa a 27-a
Foresta Suceava – Academica Clinceni 2-0
Au marcat: C. Vraciu (88 – pen.), B. Rusu (90+4)
Chindia Târgovişte – Metalul Reşiţa 4-0
Au marcat: Cr. Stoica (35), G. Honciu (74, 80), D. Neguţ (84)
CS Baloteşti – FC Braşov 2-2
Au marcat: A. Răuţă (63), L. Ion (66) / R. Enceanu (21), Vl. Munteanu (51)
Olimpia Satu Mare – Juventus Bucureşti 1-3
Au marcat: V. Pop (44 – pen.) / Al. Roşca (21), V. Buhăescu (45 1), B. Chipirliu (90+1)
UTA BD – Luceafărul Oradea 0-0
Dunărea Călăraşi – Sepsi OSK 0-0
CSM Rm. Vâlcea – Dacia Unirea Brăila 0-3
Unirea Tărlungeni – CS Afumaţi 0-3
CS Mioveni şi ASU Politehnica Timişoara au stat.
Clasament
- Juventus Bucureşti 24 19 3 2 52-11 60
- FC Braşov 25 14 7 4 42-23 49
- Sepsi OSK 24 14 6 4 41-22 48
- UTA BD 24 14 4 6 43-25 46
- Chindia Târgovişte 24 14 2 8 41-24 44
- CS Mioveni 24 13 5 6 33-18 44
- Olimpia Satu Mare 24 12 5 7 35-26 41
- Dacia Brăila 24 10 4 10 27-29 34
- Foresta Suceava 24 10 3 11 39-40 33
- Dunărea Călăraşi 24 8 8 8 30-32 32
- Luceafărul Oradea 25 9 4 12 29-27 31
- CS Afumaţi 24 9 4 11 28-28 31
- FC Academica 24 8 3 13 34-51 27
- ASU Poli Timişoara 24 6 6 12 30-41 24
- CS Baloteşti 24 6 6 12 30-43 24
- CSM Rm. Vâlcea 24 4 6 14 16-40 18
- Metalul Reşiţa 24 4 1 19 22-56 13
- Unirea Tărlungeni 24 2 5 17 15-51 11
Etapa a 28-a
Vineri, 7 aprilie
15.00 CS Mioveni – Chindia Târgovişte
Sâmbătă, 8 aprilie
11.00 Juventus Bucureşti – Dunărea
11.00 Luceafărul – ASU Politehnica
11.00 Dacia Brăila – Foresta Suceava
12.00 CS Afumaţi UTA BD
Duminică, 9 aprilie
11.00 Academica Clinceni – Olimpia Satu Mare
Metalul Reşiţa – CSM Rm. Vâlcea 3-0
Sepsi OSK – Unirea Tărlungeni 3-0
FC Braşov şi CS Baloteşti vor sta.