Sâmbătă, 13 mai, Dunărea Călăraşi va reveni acasă pentru partida cu CS Baloteşti din cadrul etapei a 34-a. Antrenorul Adrian Mihalcea susţine că duelul cu ilfovenii nu va fi câtuşi de puţin lejer, CS Baloteşti fiind în retur o echipă mult mai competitivpă şi agresivă faţă de prima parte a sezonului. „Ne aşteaptă un meci dificil ţinând cont de faptul că Baloteştiul este mult mai competitivă şi agresivă în raport cu prima parte a campionatului. Noi avem o serie de jucători importanţi indisponibili. Venim şi după un joc pe care l-am pierrdut şi-n consecinţă acest duel cu Baloteşti are o importanţă mare pentru noi. În plus dorim să arătăm că meciul de la Timişoara cu ASU Poli a fost un accident” a spus Mihalcea care a mai adăugat că obiectivul „galben – albaştrilor” este victoria. „Ne dorim să câştigăm partida pentru a uita de înfrângerea de la Timişoara. Urmează pentru noi o serie de 3 partide pe teren propriu. Aşteptăm ca suporterii să fie alături de noi şi să ne încurajeze. Deşi nu vom putea miza pe o serie de titulari, avem jucători în lot care să-i suplinească cu brio. Sperăm să reîncepem o nouiă serie de meciuri fără înfrângere” a conchis Mihalcea.
Partida Dunărea – CS Baloteşti se va desfăşura pe arena Ion Comşa şi va începe la ora 11.00. Dunărea e pe 9 cu 44 de puncte iar CS Baloteşti ocupă locul 15 cu 30 de puncte. În tur, echipa noastră s-a impus cu 3-0.