AFC Dunarea Calarasi 2005

B. Leu: Jucătorii sunt principalii “vinovaţi”!

În ciuda unui tur presărat cu multe rezultate nefaste, Dunărea a avut o prestaţie destul de bună în acest an, reuşind să ocupe până la urmă locul 3 în topul returului. Preşedintele grupării din B-dul Republicii, 39 a declarat că “vinovaţi” de această performanţă sunt în primul rând jucătorii. “Ei au creat o adevărată familie. N-au mai fost discuţii, n-au mai fost problem, fiecare văzându-şi de joc, de antrenamente. Şi desigur, rezultatele nu s-au lăsat aşteptate. Sunt mulţumit de felul cum a jucat echipa chiar dacă în unele meciuri şi mă refer aici la partida cu Baloteşti de acasă, echipa nu a arătat extraordinar. Şi la meciul cu Sepsi, de acasă, la fel, echipa putea să se exprime mai bine. În rest, băieţii au dominat meciurile, mai ales cele de pe teren propriu” a spus Leu care s-a referit şi la cele două jocuri pierdute în acest mini – retur, ambele în deplasare. “Am pierdut două meciuri. Unul n-ar fi trebuit să-l pierdem niciodată, cel de la Bucureşti cu Juventus. A fost cel mai bun joc al nostru din acest retur de campionat. Am dominat copios acea întâlnire. Am pierdut şi la Timişoara cu ASU Poli deşi am condus iar ei jucau în inferioritate numerică. Acel rezultat nu-i neapărat o enigmă pentru mine. Puţin ştiu însă ce s-a întâmplat acolo. Nu vreau să ofer scuze acum aşa cum nu am făcut-o nici atunci, imediat după meci. Însă la pauză s-au făcut două schimbări iar în minutul 49 s-a efectuat şi a 3-a schimbare pentru Cristea. Ţenea şi Stancu au fost înlocuiţi acuzând întinderi iar Cristea s-a ales cu ruptură de ligament collateral. El a jucat 30 de minute cu ruptură. Şi acum stă, îşi va relua pregătirile prin august. Şandru şi Mardare s-au accidentat şi ei atunci. Practic noi am evoluat în 9, nu în 10. Iar pe acest culoar generat de accidentările fundaşilor centrali, Şandru şi Mardare, Blănaru a alergat, a tot alergat şi a marcat. Noi ratam, iar ei înscriau. A fost meci pe care dacă l-am mai juca, sigur nu-l vom pierde”.

Preşedintele Dunărea a evidenţiat şi activitatea desfăşurată de stafful tehnic subliniind că antrenorul Mihalcea ştie meserie şi obţine rezultate pozitive atunci când are la dispoziţie material uman. “Am spus deja că pe un antrenor îl ţin în viaţă rezultatele. Clar, Mihalcea are rezultate. Adi şi-a făcut treaba. A dovedit că atunci când are echipă, rezultatele pozitive nu-l ocolesc. Aşa se face că în acest retur am obţinut mai multe puncte faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.” a conchis Bogdan Leu.