AFC Dunarea Calarasi 2005

Liga a 2-a / Târgovişteanul, Marius Chiţu, va arbitra partida Dunărea – Ştiinţa Miroslava

Dunărea Călăraşi revine sâmbătă în faţa propriilor suporteri pentru duelul cu Ştiinţa Miroslava din cadrul etapei a 11-a a ligii a 2-a. Partida va fi condusă la centru de târgovişteanul, Marius Chiţu, arbitru L2. În vârstă de 33 de ani pe care i-a împlinit pe 9 august, Chiţu (de profesie inginer diplomat) a arbitrat în sezonul trecut două partide ale Dunării, ambele în deplasare, câştigate (CS Baloteşti – Dunărea 0-3 / 25.11.2016; CS Afumaţi – Dunărea 1-2 / 25.03.2017). Tot Marius Chiţu a arbitrat la finele ediţiei 2014 – 2015 partida Înainte Modelu – Dunărea Călăraşi, scor 0-1, (29 mai 2015), victoria care a asigurat promovarea „galben – albaştrilor” după o pauză de 17 ani în liga a 2-a.

El va fi asistat la cele două „margini” de Ovidiu Arusoaiei (Piatra Neamţ) şi Mihai Răzvan Dobre (Şotânga – Dâmboviţa). Rezervă va fi Mihai Amorăriţei (Câmpina). Observatori au fost desemnaţi Ionuţ Borcan (Ploieşti) şi Adrian Petre (Buzău).

În acest moment Dunărea se află pe locul 2 cu 22 de puncte iar Ştiinţa, pe 17 cu 8 puncte.

 

Etapa a 11-a

Sâmbătă, 7 octombrie, ora 11.00

Chindia Târgovişte – Sportul Snagov

Olimpia Satu Mare – ASU Poli Timişoara

Dunărea Călăraşi – Ştiinţa Miroslava

CS Afumaţi – Foresta Suceava

CS Baloteşti – Luceafărul Oradea

Metaloglobus – FC Argeş

Sâmbătă, 7 octombrie, ora 15.00

FC Hermannstadt – Ripensia Timişoara

Duminică, 8 octombrie, ora 15.30

UTA Arad – Pandurii Tg. Jiu

Luni, 9 octombrie, ora 17.30

CS Mioveni – ASA Tg. Mureş

 

Clasament

  1. AFC Hermannstadt 10   8   1   1    17-5    25
  2. Dunărea Călăraşi     10   7    1   2    17-10  22
  3. Chindia Târgovişte  10   5   3   2    24-6   18
  4. ASA Tg. Mureş        10   5   3   2    19-14  18
  5. Academica Clinceni 10   5   3   2    17-13   18
  6. Ripensia Timişoara 10   5   2   3     31-11  17
  7. CS Mioveni               10   5   3   2    18-12  17
  8. FC Argeş                   10   4   3   3   13-8    15
  9. Sportul Snagov        10   4   3   3      8-6    15
  10. Dacia Brăila              10   4   2   4   27-20  14
  11. ASU Poli Timişoara 10  4   1    5   12-15  13
  12. Olimpia Satu Mare  10  4   1    5     7-15  13
  13. Pandurii Tg. Jiu       10   3   3   4   16-15  12
  14. CS Afumaţi               10   3   3   4     7-10  12
  15. Metaloglobus           10   3   2   5   13-13   11
  16. UTA Arad                10   2   4   4      7-9     11
  17. Ştiinţa Mirolava      10   2   2   6    12-30    8
  18. Foresta Suceava     10   2   1    7      6-45    7
  19. Luceafărul Oradea 10   1   3    6    12-19    6
  20. CS Baloteşti             10   1   3    6      9-16    6